Trecând prin pusta banatului (câmpia prinsă între Timiş, Tisa şi Bârzava), cel mai roditor pământ al Ţării Româneşti, am fost cuprins de jalea de a vedea cum se face glia pârloagă şi ciulinii o cotropesc precum oştile străine odinioară.
Pământul gras ca un unt e părăsit buruienilor şi nu îmi tulbură privirea unduirea lanurilor de grâu ori cucuruz ca în tinereţea mea pre- decembristă, când o duceam greu în România şi îngenuncheaţi eram supt jugul comunist.
Mă doare în suflet ca un infarct şi satele mi se par colbuite, deşi e plin de case de rigips cu termopane, văd în curţi maşini nichelate cu climă şi jante de aliaj, iar la porţi stau babe în fuste lungi şi negre care vorbesc la celular cu nepoţii şi copii plecaţi în austrii, spanii şi italii să şteargă babele străine la fund.
Mă doare mintea cum se risipeşte puterea poporului, care se duce cu cotăriţa la duchean să cumpere cartofi din Turcia, roşii din Italia şi varză din Grecia. Iar pârloaga românească, produce euroi de subvenţie doar , şi a devenit un fel de cont de economii la bancă.
Şi durerile astea două amestecate mă moleşesc şi aşa mă bate gândul să plec şi eu undeva în Europa, să îmi caut o babă de şters.
Dar nu pot, am uitat, am pus în grădină de toate şi dacă mă duc, cine să stea să le ude să le plivească şi mai ales să se bucure de dulceaţa lor, culegându-le ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu