30.10 anu ăsta
Azi dimineaţă în timp ce îmi făceam un nes rece cu apă de la robinet (au ăşti romaşcanii o apă aşa de bună că seamănă cu apa plată) mi-a sunat soneria de la intrare. M-am aranjat repede şi am deschis, crezând că e ceva nişte reporteri să îmi ia un interviu casnic. Aveam pregătite neşte fursecuri, o sticlă cu apă plată (de la robinet) şi neşte bomboane de mentă, ca să fac niţel protocol, că aşa se cuvine cu presa, doar le ştiu obiceiurile.
Când colo, ce să vezi, o aia, o paţachină cu bigudiurile pe cap ascunse sub un batic, zmângălită toată cu farduri şi cu o cană goală în mână.
S-a recomandat că e vecina Cuţa de la doi şi mă roagă dacă n-am să îi împrumut o cană de zahăr până se duce la marchetul de la colţ, că al ei s-a terminat.
Mi-a venit să o dau la dracu şi să îi trântesc uşa în nas, dar mi-am dat seama că face parte din corpul electoral, aşa că mi-am pus zâmbetul numărul şapte şi am invitat-o înăuntru. Am servit-o cu fursecuri, i-am umplut cana cu vârf (i-aş fi dat un kil întreg de zahăr, dar mi-era teamă că interpretează ca mită electorală) i-am dat şi un pahar de apă plată pe care doar l-a gustat şi a strâmbat din nas fufa şi de-abia am reuşit să scap de ea. Tot insista să ne vizităm ca vecinii, că şi ea are pasiune pentru tricotatul cu andrele şi că la tinereţea ei a fost activistă de partid ca şi mine la comitetul judeţean pîcîrî, până la urmă m-am prefăcut că am o migrenă şi m-a lăsat dracului în pace.
Ei, asta a fost greşeala fatală, cana aia de zahăr.
Că toată dimineaţa m-am trezit cu o defilare de vecine la uşă, care mai de care mai fardate şi mai zmângălite.
Ba sare, ba zahăr, ba făină, ba griş (ce tupeu!) mi-a venit să mă iau cu mâinile de cap. Până la urmă, ca să scap, m-am îmbrăcat şi am plecat în oraş.
Oricum, trebuia să ies până la marchetul din colţ, că mi-au consumat belitele astea, toată provizia de alimente de bază !
Dă-mi Doamne putere să rezist până în nouă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu