03.11. anu ăsta care este
Presa e călare pe mine, minut cu minut. Mă vânează ca pe o căprioară rănită şi astă mă deprimă extraordinar. Ordinarii!
Când eram ministră se gudura la picioarele mele (purtam tocuri) ca să le dau o savarină, un pepsic, o colă. Se înghesuia care mai de care să le bag în cont o reclamă, un anunţ, un ceva.
Acuma sunt haită pe urmele mele, nu pot să scot nasu pe bulevard că e trei patru presari după mine.
Şi ce întrebări tâmpite îmi pun: Credeţi că veţi câştiga, ce şanse aveţi, o să ajungeţi în parlament?
Tâmpiţii!
Se vede că inculţii ăştia care crede că s-a născut cu microfonu în mână, n-are pic de cultură generală, nu au citit literatură, ioc!
Că a spus Caragiale (sau Creangă?) : De mă voi scula, pre mulţi am să-i proptesc!!!
Lasă, că îmi vine mie rândul ...
Totuşi, când mă retrag în micul meu apartament micuţ şi cochet de la etaj, am şi eu oaza mea de linişte. Croşetez la mâneca aia de la alegerile de acu patru ani (cred că s-a făcut mâneca de patru metri) şi depăn amintiti în subconştient. Cum mă plimbam eu cu telescaunul, cu telecabina, cu teleguţa.
Doamne şi ce bine îmi stătea în haine de moroşancă...
Trebuia să mă duc eu să candidez în Oaş, nu ţoapa aia de Paula Voşş, agramata aia cu nasul ca un vârf de penis, că pe mine mă iubeşte moroşcanii, cu ca romaşcanii ăştia că se uită după mine ca după a noua minune a lumii.
Totuşi îmi lipseşte ceva, un pisic, pe care să îl mângâi şi să îl ţin în braţe, mâine am să mă duc la buticu di colţ să îmi iau unul.
Ori mai bine fac comandă pe internet, să mi-l trimită prin e-mail că merge mai repede !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu