Proprietar de ţară

Ţara mea este de fapt ţara noastră.

De-abia acum înţeleg acest concept. Nu trăiesc de unul singur în România, sunt coleg de ţară cu Gigi Becali, Elena Udrea, Dan Diaconescu şi chiar cu Emil Boc despre care nu mai ştiu nimic.

Cred că e mai mult la sală, face sport.

Şi eu, ca naivul credeam că ţara asta cu ape limpezi, peşti în ele, dealuri verzi, oi pe ele, munţi înalţi brazi pe ele, câmpii roditoare, zăpadă pe ele, e doar a mea şi numai a mea. Că sunt proprietar şi stăpân. Că fac ce vrea muşchiul meu şi am dreptul la tot şi tot mi se cuvine.

Dar nu-i aşa...

Mă bate gândul să îmi dau demisia din România şi să îmi fac o ţară de hârtie şi cuvinte în care să locuiesc singur. Eventual dacă veniţi pe la mine în vizită ca să îmi vedeţi cuvintele, vă pun şi viză de intrare la graniţă.

Ai? Ce ziceţi?

America

America e plină de câini. Fiecare american are o casă, nevastă, doi copii minori şi un câine. Aşa e în America. Ba chiar putem afirma că numărul femeilor măritate este egal cu cel al câinilor. Sau invers. Numărul câinilor este egal cu cel al femeilor măritate. În schimb, pisicile sunt destul de rare, şi marea majoritate locuiesc într-un copac din care le tot dau jos pompierii la insistenţele unor băbuţe care toate seamănă între ele. Că aşa e în America, toate băbuţele semănă între ele, fie că au patruzeci sau optzeci de ani. Dar culmea, câinile şi pisicile nu se întânesc niciodată. Câinii se întâlnesc cu postman, cu milkman şi cu inspectorul de la Sănătatea Animalelor. Sau cu ceilalţi câini şi îi trag împreună un beisbol, după care se duc în oraş să bea un drink. Pisicile nu se întâlnesc decât cu pompierii si cu băbuţele, dar pentru foarte puţin timp fiindcă preferă să stea în copaci. De acolo Ammerica se vede mai bine.
Dacă stau bine să mă gândesc, America nici nu există de fapt. E doar o invenţie a studiourilor cinematografice, care din asta fac profit. Căini, pisici, băbuţe, chestii…
Cum dracu să poţi crede că există blocuri de trei sute de etaje şi autostrăzi cu şase benzi. Trucaje pe calculator. Sau oameni care dorm în cutii de carton la margine de Cichago. Auzi ce nume, Cichago. Sună ca o marcă de gumă de mestecat. Sau de elastic pentru chiloţi. E o afacere bună America asta, fiindcă se fac sute, ce spun mii, milioane de filme cu ea. De fapt dacă e o dată făcută pe calculator, studiourile şi-o vând de la unul la altul, mai pun un etaj în plus la un bloc, mai reduc din benzile autostrăzii schimbă culoarea câinelui, freza băbuţei şi pun pisica să miaune cu accent latin şi gata! Scot un film nou şi se umplu de dolari. Şi dolarii ăştia, ce chestie, ştiţi că din raţiuni de economie sunt făcuţi toţi la aceeaşi dimensiune? Şi ăia de cinci şi ăia de o sută. Toţi măsoară şapte pe doişpe şi sunt tipăriţi cu cerneală lavabilă, se spală şi se retipăresc în funcţie de necesitate. Bani de tifăl. De aia în filme americanii nici nu numără banii. Aţi văzut cum scoate mafiotul banii dintr-un plic şi numai îi răsfoieşte o dată şi aruncă un ochi asupra lor şi zice printre dinţi şi trabuc: lipsesc două sutare. Şi-i pune individului cu plicul pistolul la ceafă şi îl mierleşte.
Aşa că bine am adus vorba. În America aia inventată de cinematograf, există şi mafioţi. De fapt există mafioţi dinainte de a exista America şi o să existe şi după. Ei sunt baza. Se spune prin cercurile înalte că de fapt studiourile sunt ale lor şi ei sunt şi proprietarii câinilor care joacă în filme şi pentru care încasează onorarii grase de tot. Cel mai celebru e un câine numit Al Pacino care ia treizeci de milioane pentru un film. Doar pisicile sunt ale nimănui. Ele sunt de fapt America. Pisicile şi copacii. Restul sunt chestii de cinematograf pe care le uiţi de la o zi la alta. De la un film la altul…

Metroul paranormal

Se intâmpla ca la doi-trei ani o dată să mă duc la Bucureşti cu treburi de provincial bătut în cap. Şi vechendul ăsta s-a întâmplat aşa şi am ajuns în Bucureşti înfrigurat şi cu dureri în oase de la fotoliul din Interciti.

Mi-am rezolvat treburile dus fiind de la gară cu maşina prin chestionurile oficiale unde am avut de umblat şi de acolo am plecat iute spre gara cu metroul.

Am vrut cinstit să îmi cumpăr o călătorie până la gară, dar o doamnă cu figura acră de la ghişeul din Piaţa Muncii mi-a dat o cartelă cu două călăorii.

La întrebarea mea logică -doamnă dragă ce să fac cu două călătorii când eu merg o dată cu metroul şi la revedere pentru doi ani- a dat din umeri privindu-mă ca un cretin.

Am protestat eu, ca din sânul Societăţii Civile cu epoleţi de jambon că vreau un drum, plătesc un drum, dar doamna era ocupată cu un fel de grevă japoneză şi m-a alungat cu acreala unei figuri de chinezoaică bătrână (n-am nimic cu chinezoaicele deşi aş vrea!).

Aşa că am plecat cu metroul amar şi neputincios.

Măi domnule Metrorex, ţi-am făcut cadou doi lei şi mă simt plin de pornografii răsculate. Să nu îţi audă urechile ce îţi spun în sotto voce.

Stat şi regie de bandiţi, ca mine trebuie să fie o găleată întreagă de provinciali care suduie.

De ce mă tu-ţi şina ta, dacă vreau o călătorie nu îmi dai o călătorie şi mă obligi să iau încă una în plus?

Chiar am mutră de fraier?

Banditule !!!

Ieuro în loc de Euro

A murit cineva în Moldova parcă o doamnă, că nu eram concentrat pe ştire şi mi-a ajuns ecoul mai târziu în urechea internă.

Era ceva că, persoana în cauză după deces - să o ierte Dumnezeu- a lăsat ascunsă într-un loc suma de 80.000 de Euro.

(Cred că am scris bine) fiindcă numai la emoţia unei astfel de sume, mă fac covrig.

Dar nu despre asta vreau să vă spun.

La instrumentarea pe canalele TV a venit purtatătoarea de cuvânt a Poliţiei din judeţul respectiv- ah ce rău îmi pare că nu ştiu judeţul- o domnişoară cu coc înalt şi trăsături de cerboaică, ochi adânci şi maxilar silfid. Ea s-a exprimat de pe o hârtie notată în prealabil şi a dicţionat expresiv despre împrejurările morţii şi banilor.

Numai la pronunţarea sumei s-a dat de gol spunând accentat şi grav: OPTZECI DE MII DE IEURO.

Just şi adevărat, pentru că în documentele secrete ale Băncii Mondiale se află o notificare prin care se insistă modificarea numelui monedei europene, pentru scoaterea ei de supt incidenţa falimentului.

Deci recomandare urgentă, schimbaţi-vă toţi Euro în Ieuro !!!

La Antena trei vorbeşte un domn care pe vremuri a fost şef de serviciu secret, nu mai ţin minte dacă SRI ori SIE, de fapt nu mai are importanţă, nu a făcut mare brânză pe acolo, ci mai mult caşcaval, cu care a plecat de la post fărâmiţat în buzunarele multe de la jacheta onorifică.

Fiindcă aşa au plecat toţi şefii de speciale de la post, cu o jachetă căptuşită care să le ţină de cald restul vieţii.

Bun înţeles înafară de domnul MRU care se aşteaptă la un frac de gală dar mai mult ca probabil va primi un pardesiu de scânduri (în sens politic).

Domnul respectiv, de altfel un bătrânel simpatic şi cu trăsături de ţăran neaoş, se vehementează cum că primarii ar trebui să răspundă pentru faptele subalternilor pe care ei îi tolerează în serviciu, atunci când aceştia fac prostii la locuri de muncă... aha, am aflat că pe bătrânelul retras de la spionaj îl cheamă Georgescu... şi să plătească în solidar pentru neplăcerile pe care le produc cetăţenilor.

Adică el porneşte de la premisa că un primar o să recunoască vreo dată că a călcat pe bec, că o să îşi dea afară nemernicii din subordine trimişi pe statul de plată de la Partid şi că primarul nu are altceva mai bun de făcut decât să se afle în slujba cetăţeanului.

Doamne, ce tâmpiţi punem noi la cârma serviciilor secrete !!!