Eu în general aud cuvintele înainte de a le scrie. Sunt fraze muzicale, măsuri, note de portativ, armonioase în cele mai dese cazuri, uneori atonice şi foarte rar răcnete care rănesc.
Precum şi de fiecare dată când citesc (scrierile altora fireşte) în spatele ochilor mei, o pereche de ochi dubli şi mult mai atenţi, încep să vadă forme, culori, obiecte, peisaje, oameni, şiruri de întâmplări.
Şi de câte ori ochii aceia dubli întâlnesc, urâciune, gol, mizerie apoasă, se închid şi rămân doar litere pe hârtie pe care nu le mai pot citi, fiindcă sunt doar semne grafice, fără sens, fără conţinut.
Cam aşa e cu scrisul şi cu cititul la mine.
Cred că sunt dereglat psihic şi asta încă din naştere.
Mi-ar fi plăcut să fiu un om normal, cu doar o pereche de ochi, cu mâna sigură şi stăpân deplin al literelor scrise în cuvinte.
Dar cred că Dumnezeu a avut un plan cu mine, cred că sunt o încercare nereuşită a sa de a face omul mai bun şi mai frumos pe dinăuntru şi constatând că a dat greş, din milă şi din bunătate, nu m-a ras de pe faţa pământului şi m-a lăsat să trăiesc aşa, având grijă de mine în permanenţă, nelăsând ca lucrurile şi oamenii din jurul meu să îmi facă nici cel mai mic rău.
Dar uneori, fiind prea aglomerat cu problemele globale ale universului, mă mai trece cu vederea şi atunci se năpustesc peste mine şi bolile şi sărăcia şi incertitudinile care sunt cele mai rele dintre rele, dar asta numai până simte Dumnezeu că e ceva cu mine şi repede mă ia în palma Sa, suflă peste mine cu Duh şi mă aşează la masa de scris.
Scrie, îmi spune El, scrie, că de asta te-am făcut.
Să scrii !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu